Feeds:
Posts
Comments

Archive for November, 2008

Se intampla deseori sa avem cate o zi ciudata, dar parca azi a fost cam “foarte” ciudata.

In timp ce stateam in statie sa iau microbuzul, chioara de somn si tremurand de frig aud un alt mod de a saluta.  O babuta, bine hai sa nu o mai alintam atat ca era baba in toata regula vine spre alta babuta care statea la 2 metri de mine si o saluta:

Ce faci gagica? Vino sa te pup! Moment in care m-am dezmeticit si am ramas putin perplexa si nu m-am putut abtine sa nu ranjesc ( m-am intors cu spatele sa nu-si dea seama ca rad de ele)

Stateam si ma gandeam apoi ce ar putea genera vocabularul asta si am dedus urmatoarele:

  •  Babele astea au fost pitipoance la viata lor;
  • Babele astea erau ticnite;
  • Babele astea vor sa sa se intinereasca cu cuvinte de genul: “Gagica”,”papusa”, “iubita”
  • Babele astea daca mai continua mult cu modernizarea in curand o sa le aud pe strada: “Bafta cuaie ce faci?” 😐

Dupa babe,  in drum spre liceu la ora 7:30 stateam la semafor si de obicei ma uit pe partea cealalta sa vad ce persoane sunt si le studiez. Si iaca vad o persoana “interesanta”: un nene cu mustacioara, om in toata firea la prima vedere, avea atasat de bratul drept putin mai sus de cot un prosop de baie roz bonbon mentosan cu floricele. Acum iar a urmat momentul in care m-a busit rasul, numai ca nu m-am intors cu spatele. Probabil venea de la o pomana ceva, dar totusi, suspect, trebuia sa aiba si o lumanare, o bucata de cozonac, un covrig ceva pe-acolo.

Alt “nene” foarte foarte suspect mi-a fost sa vad azi. Pai se facea ca mergeam sa chiulesc cu 2 fete si un baiat si pe drum, se afla persoana aceasta suspecta. Era un “domn”, machiat, peruca neagra creata, palton, pe dedesupt pantaloni de catifea rosii/portocalii, bonus poseta. A trecut pe langa noi si i-a aruncat un zambet stralucitor baiatului cu care eram. Buun.

Si ultimele cazuri prin care il suspectez pe Mercur retrograd ar fi ca azi 2 copilasi mi-au zis “sarutmana” 😐 Si nu, nu am riduri, n-am pielea zbarcita, sunt tinerica. In curand la ce sa ma astept?Tanti, tanti v-a cazut 10 mii!

Read Full Post »

Pai mergeam eu azi prin Carrefour ca orice om normal la cumparaturi si vad o coada imensa la un stand. Bineinteles, efectul de turma, romanul unde vede oferte se imbulzeste. Si zic ia sa vad eu la ce se imbulzeste mai ales ca erau preponderent femei. Pitipoance, “fomei” in toata firea, doamne sclifosite tin sa va anunt ca s-a inventat APARATUL DE FACUT SARMALE!

Ei si cum va spuneam, erau vreo 15 domnite in jurul meu care erau uluite de aceasta inventie. O pitipoanca le arata cum functioneaza aceasta mirifica inventie. Cum? Pai se ia una bucata frunza cu “unghiutele” de 10 centimetri, se introduce, se pune compozitia care aici era facuta numai din orez pur, apoi se trage si gata! Bingo! Pana si un papagal care trage prin piata biletele dintr-o cutie ca sa-ti spuna viitorul ar fi in stare sa faca asta. Daar, saraca piti avea intr-un platou pe putin de 100 sarmale care le facuse sa exemplifice. Sincer, imi era mila de ea cu cata sila producea sarmale.

In Romania bineinteles ca se vinde. Vine Craciunul, romanul trebuie sa faca matu` gros cu sarmale, vecina Vasilica o sa moara de invidie cand o sa vada cat de bine ti-au iesit sarmalele, soacrele o sa fie mandre de nurorile pitipoance care stiu “sa faca sarmale” si tot asa. Un sfat bun: pentru umplutura nu folositi doar orez fiert! A, da daca sunteti curiosi cum arata inventia, take a look. Si promotie doar 35 lei!!!! Lume lume, ia sarmaua!

uiui1

Read Full Post »

Ce-mi place mie cand statul investeste in calculatoare noi pentru scoala. Acum o saptamana profesoara noastra de informatica ( care e mai de la tara-munte si care vorbeste de parca e beata, P.S doamna nu va suparati daca cititi) ne anunta cu mult entuziasm ca am primit 28 de calculatoare noi, performante, ecran LCD, cu de toate.

Vestea s-a dus mai departe si azi aceeasi profesoara intra galbejita la fata si ne spune ca cineva a spart geamul de la laborator si a furat unul din calculatoare! Hahaha. Sa fi vazut cu cata durere in suflet ne explica draga de ea ca acel copil/elev/om care a facut asta si-o fi dorit atat de tare un calculator incat nu s-a putut abtine. Si bineinteles n-o sa se bucure de el ca va avea remuscari.

Faza dura a fost cand un coleg a intrat in clasa cu o geanta de laptop in mana si toti am inceput sa strigam spre el : “Tu ai furat LCD-ul” 

Un alt caz de acum 2-3 ani cand tot un om/elev/copil a intrat prin efractie sau a spart geamul si a furat doar o telecomanda din cancelaria profesorilor. Ce frumosssssss!

Si alt caz cand eram in scoala generala, s-a furat tot un calculator din laborator..numai ca si-au luat teapa, erau foarte varza calculatoarele, pentium 1 sau 2.  Bineinteles a venit politia, s-au luat amprente dar nu s-a descoperit faptasul. Si iar acel copil/om/elev isi dorea atat de tare un calculator pe care ar fi putut juca Solitaire, cel mult Super Mario.

Stateam noi si ne gandeam cum ar fi sa vina copilul ala cu calculatorul la mamica lui acasa si sa-l ia la intrebari. Iar el sa raspunda ca l-a castigat la tombola, la pufuleti cu surprize..sau de ce nu, aveau astia la scoala la calculatoare, nu le mai ajungeau si au mai dat si la elevi.

Si acum intrebare: Unde traim??

A, da alta intrebare: Baiatu` care a furat calculatorul, cu cat dai monitorul?

Read Full Post »

leapsa

N-am mai completat demult o leapsa. Desi asta ar trebui bagata la sectiunea “Despre mine” o pun aici.

I. Trebuie sa-mi spun parerile insipide in legatura cu urmatoarele :

1. Prima zi de scoala – Pff, aveam uniforma in patratele, “strampi” albi cu floricele, buchet de flori si o gura mare.

2. Ploaie – Vine mereu cand nu vreau dar in general imi place;
3. Jenica – Hmm, cumva o tiganca din piata care scuipa seminte, are tatuaj de-la verde-albastrui pe mana cu “Gicu” intr-o inimioara si e si blonda cu suvite roz?
4. Einstein – Da, simpatic personaj. Era o vorba “Parul destept paraseste capul prost” dar n-are nici o legatura.
5. Messenger – Mijloc de comunicare, mai ales pentru bunicamea cand mai vine la mine si da web la rude sau vorbeste la microfon
6. Scame – Sunt dragute, de la scama s-a adaugat expresia “Ba scama!”

II. Stii tu, chestionar.

Yourself: Fiinta care te poate enerva cel mai repede daca vrea.
Your Spouse: N-am, nu-mi trebuie povara;
Your Hair: Red, saten inchis, roscat inchis, depinde cum imi vine;
Your Mother: Femeia care se tine mereu de cuvant. Mi-a zis odata ca imi arunca hainele pe geam, ghiciti ce-a urmat.
Your Father: Ma abtin, daca citeste?
Your Favorite Item: Nu stiu
Your Dream Last Night: Intrasem cu mana in parul colegelelor. E de rau?:-s
Your Favorite Drink: H20 si altele:”>
Your Dream Car: Nu ma pricep. Recunosc doar 2 masini: Dacia si Trabant.
The Room You Are In: Living room.
Your Ex: A boy with blue eyes.
Your Fear: Cainii vagabonzi, gandacii mai mari de 3 cm, paienjenii cu f multe picioare si cam atat
What You Want To Be In Ten Years: Um.. strong independent woman.
Who You Hung Out With Last Night: Cu perna
One of Your Wish List Items: Canon Powershot S5, popcorn 24/24, pufuleti, bomboane:))
Time: 18:15
The Last Thing You Did: Pisu:”>
What You Are Wearing: Pijamale cu vaci.
Your Favorite Book: N-am gasit cartea perfecta.
The Last Thing You Ate: Pufuleti, seminte
What Is On Your TV: nu cred ca mai am cablu, nu l-am mai deschis de 2 saptamani.
When Was The Last Time You Laughed: Acum vreo 6 ore

1. Vorba preferata : Viata-i o petrecere si multi fraieri mor de foame.
2. Vorba detestata : mazare, chiloti, zaharel si mai sunt
3. Sunetul preferat : Pleosc?! Fassss?! :))
4. Sunetul detestat : era unul care il facea Iulia mereu dar nu vreau sa mi-l amintesc
5. Ce zic la nervi : Mori! si niste de-stea de genul @!$%^#^&&$###( a-ti inteles voi)
5. Meseria strict interzisa pentru mine : interpret de manele, doctor ginecolog,dansatoare,  chelnerita, etcetera etcetera

6. Ma voi reincarna in : Balena? Delfin? Broasca raioasa?
Leapsa merge mai departe la cine vrea.

Read Full Post »

Cand destinul se uneste si se hotaraste ca nu vrea sa te lase sa dormi, pai asa ramane! Eu am o problema majora cand vine vorba de somn, trebuie sa fie liniste, nici macar o musca, nici macar bazaitul frigiderului, nici macar un firicel de lumina. Altfel nu adorm, oricat de obosita sunt.

Azi ca orice sclav al societatii, m-am trezit la 6, primul gand: cand vin de la scoala ma culc! Am venit de la scoala, am stat putin pe net si pe la 4 m-am pus in pat. Si acum urmeaza tortura:

  •  16:15 – Suna telefonul mobil a lui tata. Nu raspund. continuat sa sune 5 minute.
  • 16:30- suna telefonul fix, alt coleg de-a lui tata. Am raspuns bineinteles pe un ton cat mai “dragalas” care face ca receptorul sa scape telefonul din mana.
  • 17:00 inca ma chinuiam sa adorm ca-mi ia mult pana adorm. Pentru 5 minute am adormit.
  • 17:05- vine tata cu un copil in casa. Da drumul la calculator. Copilul descopera ca am in dotare o orga. Tata il indruma, ii face curaj sa cante. Si incepe. Eu incep sa ma foiesc si incerc sa nu bag in seama, cu gandul ca se plictiseste si termina. Dar nu, nu poti stapanii dracii de copii( de aici rezulta cat iubesc eu copii).
  • 17:15- Rabdarea mea a luat-o razna. Ma duc la ei si incep sa tip: “Lasa dracu` orga aia ca ti-o bag in cur! Termino! Daca mai apesi o clapa, iau orga si ti-o dau de cap” Copilul ramane socat, cu gura deschisa, tata aproximativ la fel. Deja imi imaginez cum urc scarile si copilul alaturi de cireada lui o sa ma strige pe hol: VRAJITOAREAAAAAAAA!!
  • 17:15:40 secunde: Tata bineinteles da drumul la muzica. Tare. Copilul la indrumarea lui tata incepe iar. Am bagat capul in plapuma cu riscul de a mi se bloca porii si de a face cosuri:)). Sunetul se auzea mai incet, dar nu de-ajuns pentru mine.
  • 17:30- Inca n-am adormit, sunt in stare de transa si imi repet in gand sa ma calmez. Deodata nu se mai aude nimic. Am zis ca destinul tine cu mine! Nu trec 5 secunde, tata se gandeste ca ar fi bine sa cante la muzicuta.
  • Gata acum vine iar momentul cand am inceput sa ma crizez, sa urlu ca nu vroiam decat sa dorm, ca azi am facut 45 de abdomene, 30 de genoflexiuni, 3 flotari si am stat in pozitia de flotare 10 minute la sport. Si ca nu vreau decat putina liniste! Ce lume cruda! Care stie cat costa dopurile de urechi?

Read Full Post »